Taxi, în secolul trecut

La început au fost trăsurile.

În 1918, locuitorii orădeni aveau de ales între nu mai puţin de 136 de birje înregistrate “oficial”. Tariful diferea în funcţie de distanţa parcursă dar şi de numărul de cai care trăgeau birja. De asemenea, conta dacă e o cursă urgentă sau una obişnuită, dacă era zi sau dacă era seară. În caz de “înmormântare”, preţul se dubla. Cea mai ieftină cursă cu birja costa la începutul secolului 20 de lei iar cea mai scumpă 450 lei. Tot în această perioadă în care un bilet de tramvai costa 1 leu. Numărul birjelor a crescut la 143 în 1935 la care se mai adăugau 8 birje “deluxe” trase de 2 cai (frumoşi).

Taxiurile au apărut după anul 1900. Mai exact după 11 noiembrie 1900, dată care marchează prezentarea primului automobil la Oradea. Pe la 1910, 3 automobile transportau persoane prin Oradea. Preţul varia în funcţie de distanţa parcursă, adică 1 coroană pentru primul kilometru parcurs după care fiecare 500 de metri parcurşi (oare cum calculau asta?) costau 50 de fileri. Preţul de aşteptare era de 20 de fileri pentru 5 minute.Era ceva mai mult decât o trăsură care costa cam 1-2 coroane un transport. Specificul tarifelor ne indică indirect că transportul cu taxiuri se făcea pe distanţă scurtă şi era destinat persoanelor înstărite.  Un articol din Nagyvarad din 1929 ne arată că în aceea perioadă, taxiurile orădene circulau fără o reglementare specifică. Existau 4 staţii de taxiuri: în partea dreaptă a teatrului, în Piaţa Ferdinand (actuala Unirii), la Gară şi pe Str. George Coşbuc, urmând să se înfiinţeze încă o staţie în piaţa Teatrului. Un automobil putea circula în Oradea cu viteza maximă de..10km pe oră, în afara oraşului fiind permisă viteza de 20 km pe oră. Nu ştim cât costa benzina dar în perioada interbelică în Oradea funcţionau trei pompe de alimentare: pe strada Episcopiei, în calea Aradului şi una în spatele Teatrului.

În 1930, numărul automobilelor din Oradea era deja 1200 iar cel al taxiurilor a fost reglementat la 50. Taxiurile trebuiau să fie numerotate şi să fie dotate cu taximetru. În următorul a fost permisă apariţia a unui număr de încă 10 taxiuri. Preţul unei curse de la periferie înspre centru era de aproximativ 40 de lei.

Cei mai mulţi orădeni circulau însă cu tramvaiul. Dar despre tramvaiul orădean..cu altă ocazie.

Bibliografie
János Fleisz, Metamorfoza unui oraş: Oradea 1859-1940, Oradea 2007