Rezervaţia de la Tăşad, jud. Bihor

Tăşadul se află la 22 kilometri de oraşul Oradea şi la 12 km. de Băile Felix într-o regiune colinară marcată de cumpăna de ape între afluenţii Crişului Repede şi cei ai Crişului Negru. Dealurile Tăşadului sunt prelungiri mai domoale ale Munţilor Pădurea Craiului. Ele sunt marcate de fenomene carstice formate de apele subterane pătrunse prin roca calcaroasă specifică acestor locuri.
Zona este de o frumuseţe aparte, uşor accesibilă virând la stânga din şoseaua Oradea-Deva pe drumul prin satul Tăşad până la păşunea satului spre Bucuroaia. În zilele însorite o vizită la cele trei rezervaţii, naturală, paleontologică şi arheologică, poate dura între 2-3 ore sau chiar o zi. Traseele de vale pot alterna cu cele de pe şei de unde pot fi admirate crestele munţilor Apuseni. Nu trebuie ratate cele două peşteri de pe Valea Morii spre Stracoş, Peştera Tăşad şi Peştera Stracoş, este drept vizitabile până la intrări, fiind, momentan, protejate prin grilaje.

Rezervaţia naturală

Rezervaţia naturală a fost înfiinţată în 1971 sub denumirea “Calcarele tortoniene de la Tăşad” şi are statutul de rezervaţie de interes naţional. Ea include şi situl Natura 2000 Tăşad. În cele 100 de hectare ale sale sunt incluse zona speologică, paleontologică şi zona arheologică. Habitatele ocrotite cele mai importante sunt peşterile cu lilieci şi zonele umede unde apar specii protejate precum buhaiul de baltă cu burta galbenă, tritonul pătat sau broasca roşie de pădure. Există şi o varietate de păsări, atât în pădurile de fag, carpen, stejar şi cireş sălbatic, cât şi pe pantele însorite.

Zona paleontologică este concentrată pe Valea Peşterii şi mai ales Valea Stracoşului pitorească prin albia albă a micului pârâu. Valea Stracoşului este, în fapt, axa centrală de vizitare de la care prin mici abateri se poate ajunge pe “Cetăţauă”, situl arheologic sau la peşterile amintite.

În urmă cu 13-12 milioane de ani în Badenianul târziu şi Sarmaţianul timpuriu, într-o perioadă climatică subtropicală, aici exista tărmul unei mări calde cu apa limpede şi curată şi o salinitate ridicată. Pe fundul ei s-a format un recif de corali unde trăiau şi alte nevertebrate, arici de mare, scoici şi melci marini precum şi vertebrate: peşti, balene, delfini, iar în zona uscatului rinoceri, crocodili, broaşte ţestoase, şerpi şi şopârle, apoi mamifere insectivore şi rozătoare. Fosile ale acestor animale s-au păstrat în rocile din zona siturilor paleontologice amintite. La acestea se poate adăuga Peştera Tăşad unde pot fi observate plăci de calcar formate din aglomerări de scoici şi melci. Părţi din scheletul unui delfin sunt păstrate la Muzeul Ţării Crişurilor din Oradea.

Situl arheologic “Cetăţaua” se află pe un bot de deal înconjurat de pante accentuate cu excepţia unei şei înguste care face legătura spre est cu celelate dealuri. Descoperită în 1968, stațiunea arheologică a fost intens cercetată de către arheologul orădean Nicolae Chidioşan (în anii 1969-1984), urmat de către Sever Dumitraşcu (1994-1996, 2007). Promontoriul a fost locuit începând din neolitic (mileniile V-IV a. Chr.). Peste 1000 de ani o nouă populaţie va urca pe “Cetăţauă”. În perioada de tranziţie spre epoca bronzului un grup de păstori aparţinând culturii Coţofeni prefera vârfurile de dealuri pentru a-şi adăposti turmele. La sfârşitul epocii bronzului şi începutul epocii fierului a fost întemeiată o altă aşezare cu locuinţe adâncite, gropi de provizii sau pentru depuneri rituale de vase. Din aşezare provin piese din bronz cu o varietate de utilizări: unelte, arme, piese de podoabă şi îmbrăcăminte precum şi tipare de lut în care se turna bronzul topit pentru a confecţiona arme sau unelte. Agricultura este reprezentată de o groapă cu grâu carbonizat. Aşezarea a fost atribuită tracilor contemporani cu asediul Troiei, renumita cetate din războiul care îi poartă numele. În secolele I a. Chr – I p. Chr. A fost ridicată o nouă aşezare de către dacii epocii clasice (perioada de la Burebista la Decebal şi cucerirea romană). Locuinţele descoperite erau adâncite în pământ cu structura superioară şi acoperişul sprijinite pe stâlpi din lemn, scânduri sau bârne acoperite cu chirpic. Lângă acestea se aflau complexele adiacente cu rosturi gospodăreşti precum gropile de provizii. O parte a platoului nu a fost însă ocupată ci lăsată pentru vite, astfel că pentru locuit a fost preferată marginea de nord unde locuitorii se puteau adăposti mai bine de vânt. Meșteșugurile sunt reprezentate de atelierul unui argintar care a lăsat în faţa cuptorului de topit un mănunchi din piese din argint, în special podoabe ieşite din uz pe care urma să le reutilizeze. Probabil că aşezarea adăpostea şi reprezentanţi ai aristocraţiei războinice, sacerdotale şi funciare precum şi pe cei implicaţi în activităţi comerciale. Nu se cunosc împrejurările dispariţiei aşezării, dar ele pot fi corelate cu războaiele daco-romane.

În centrul satului, la căminul cultural există un centru de vizitare cu mai multe încăperi amenajate ca muzeu unde sunt ilustrate cu exponate toate zonele rezervaţiei Tăşad (ştiinţele naturii şi arheologie) precum şi o colecţie de etnografie a satului adunată de oameni ai locului. O mână de oameni de inimoşi au arătat că entuziasmul şi pasiunea sunt uneori suficiente şi pot compensa lipsa fondurilor. Reprezentanţii Asociaţiei Urbariale “Negru – Vodă” din Tăşad (Gavril Bobşe şi Ioan Judea) precum şi cei ai Societăţii de Ştiinţe Naturale Nymphaea (Radu Huza) şi câţiva specialişti de la Muzeul Ţării Crişurilor sunt aceşti pasionaţi ai istoriei locului şi totodată persoanele de contact care pot îndruma vizitatorii spre zonele de interes. Dacă doriţi să vizitati rezervaţia, îi puteti găsi la următoarele numere de telefon: 0745075597 (Radu Huza), 0743691391 (Gavril Bobşe) sau 0753117058 (Ioan Judea).

Bibliografie-Rezervaţia Geologică Tăşad, broşură de prezentare, Oradea, 2009
Fotografii- Societatea de Ştiinţe Naturale Nymphaea, Muzeul Ţării Crişurilor Oradea.