Primii agricultori “orădeni”

Primii agricultori cunoscuţi pe teritoriul actualului oraş Oradea au apărut în neoliticul timpuriu. Aceştia erau purtători ai culturii Criş (cca. 6100 – 5500 cal BC) a căror urme au fost descoperite în parcul Petöfi. Ei s-au stabilit pe o terasă a râului Paris, astăzi complet intubat. Înainte ca aşezarea să fi dispărut prin lucrările edilitare au putut fi recunoscute un singur nivel de cultură şi două bordeie. O caracteristică a culturii Starcevo – Criş este vehicularea pe arii întinse a ceramicii pictate cu benzi albe sau brune pe fond roşu, benzi brune pe înveliş alb sau în toate cele trei culori. Alături de vasele pictate cultura se poate recunoaşte prin decorarea vaselor cu ciupituri în forma spicelor de grâu. Artefactele de la Oradea sunt asemănătoare cu cele din aşezarile vecine precum cea de la Fughiu sau, mai recent descoperită, de la Sântion.

Procesul de neolitizare are mai multe caracteristici şi reprezintă adaptarea omului (cu caracteristicile antropologice ale celui modern) la schimbările climatice care au avut loc în acea perioadă. Climatul mai cald decât în zilele noaste a încurajat agricultorii balcanici să ocupe spaţiul dintre Carpaţi şi să modifice peisajul prin masive defrişări.

Retragerea râurilor, în albia lor actuală au încurajat exploatarea resurselor din teritoriu. În paralel însă agricultura a redus deplasările obligând la sedentarizare prin dependenţa de recolte. Au fost cultivate diferite specii de graminee, unele dispărute astăzi precum grâul einkorn, grâul obişnuit dar şi orzul (în special în partea estică a Europei), mazărea, inul sau meiul. Acesta din urmă a apărut în sud-estul Europei şi a fost descoperit şi în complexele culturii Criş. Dacă la început între animalele crescute a predominat oaia şi capra, mai târziu, în special în zona câmpiei ungare predomină vitele, urmate de oi şi capre şi mai puţin porcul sau animalele salbatice. Alimentaţia se modifică şi ea datorită agriculturii ceea ce aduce frecvenţa cariilor datorită consumării cerealelor. Aşezările devin stabile şi durabile, locuite de mai multe generaţii. Apariţia unor noi meşteşuguri duce la noi diferenţieri sociale iar practicarea agriculturii are drept consecinţe coeziunea comunităţilor.

La începutul neoliticului Crişul se află mult retras, lăsând liberă terasa inferioară pe care s-a deozitat un strat de loess de 250-300 cm. Vegetaţia se schimbă treptat, odată cu îndulcirea climei , pădurile urmând cursul râurilor sub forma unor culoare masive.

La începutul neoliticului mijlociu (aproximativ 5500-5000), spre sfârşitul culturii Criş, la Oradea au apărut purtătorii culturii Ciumeşti care s-au aşezat pe malul Crişului în amplasamentul Fabricii de cărămidă de pe strada Clujului, la capătul estic al oraşului. Noua aşezare durată acolo s-a întins pe un teren vast, probabil, de la malul Crişului şi până la actualul magazin Metro. În fapt, la originea acestui grup se află atât un fond Criş, cât şi elemente ale ceramicii lineare răspândite dinspre Slovacia de est. Din acest motiv elementul caracteristic constă în decorul din benzi de linii alergând în meandre pe pereţii pictaţi ai vaselor descoperite în aşezare.

În neoliticul târziu, în intervalul cuprins între aproximativ 5000 a. şi cca. 4400 Chr., apar mai multe aşezări deschise în arealul orădean. Acestea au fost identificate în cartierul Ioşia sau prin descoperirile sporadice din Cetate, dar cea mai complexă dezvoltare o cunoaşte aşezarea de la Salca. Situl a fost cercetat în diverse puncte precum “Gheţărie” (dreapta străzii Nufărul în jurul bisericii ortodoxe), Guttman ori Dealul Salca (în zona depoului de tramvaie) sau actualul amplasament al magazinului Lotus Market. Dacă ultimele două puncte reprezintă aşezări deschise cu locuinţe adâncite (semibordeie) dispuse răsfirat, în zona “Gheţărie” s-a dezvoltat un nucleu de locuire de lungă durată pe acelaşi amplasament.

Locuirea de la “Gheţărie” şi până pe amplasamentul staţiei de combustibil din cartierul Nufărul are aproape toate caracteristicile unui tell (cuvânt arab care desemnează în Mesopotamia o înălţime ce ascunde ruinele succesive ale unor aşezări), fară a fi încă sesizată încă o fortificaţie caracteristică celorlalte mari aşezări contemporane.

Primul nivel de locuire apaţine perioadei de cristalizare a culturii Herpaly-Salca (apar sporadic vase încrustate) caracterizată prin ceramica pictată cu bitum pe un fond alb sau crem. În această fază locuinţele au fost adâncite în pământ (bordeie).

A doua mare fază de locuire este una cu acelaşi tip de locuinţe, dar şi cu cuptoare şi material arheologic foarte bogat precum şi fragmente de pereţi sau podine de la care provin bucăţi mari de pământ ars cu amprente de nuiele sau lemn. Acest nivel este suprapus intermitent de unul reprezentând locuinţele de suprafaţă de mari dimensiuni sesizabile prin urmele unor stâlpi masivi din lemn incendiaţi. Infrastructura astfel consolidată putea permite ridicarea unor locuinţe prevăzute uneori cu etaje. Planul lor era, de obicei, rectangular şi alungit, dispunând, adesea, de mai multe încăperi. Nivelul amintit semnifică perioada de maximă înflorire a aşezării, dar la Oradea, din cauza cercetărilor restrânse ca suprafaţă nu s-a putut preciza planul unei locuinţe întregi. În aşezarea contemporană de la Herpaly mai intens cercetată şi care nu a fost ameninţată de lucrările edilitare moderne şi contemporane, astfel de locuinţe au putut fi cercetate în întregime, fiind propuse reconstituiri edificatoare.

Între artefactele descoperite cel mai important procent este deţinut de ceramica deosebit de abundentă, cuprinzând vase de provizii şi pentru gătit precum şi cele pentru băut şi servit. O categorie aparte o reprezintă vasele pictate cu bitum pe fond alb sau ocru cu forme variate, de la boluri la vase cu picior. Sunt prezente râşniţele pentru măcinat cereale şi frecătoarele din piatră, topoarele, precum şi aşchiile, lamele şi nucleele din silex sau obsidian (“sticlă” vulcanică cu o duritate deosebită de culoare albă, galbuie sau neagră) folosite pentru tăiat ori pentru răzuit. Din os s-au confecţionat săpăligi, sce sau sule pentru împuns precum şi pandantive-amulete, în special incisivi ale unor animale. Figurinele din lut reprezintă animale sau siluete antropomorfe legate de credinţele epocii.

Câteva morminte inhumaţie au apărut sporadic pe parcurul cercetărilor în arealul ocupat de aşezarea deschisă între punctul PECO şi fostul cimitirul Şeleuş. Cele mai multe au aparţinut unor femei, de obicei culcate spre stânga, cu scheletele în poziţie chircită. Alături de bogate inventare ceramice au apărut şi piese din silex, obsidian. Un praf roşu, ocru (oxid de fier), a fost presărat pe lângă corpuri. Intresante sunt şi fragmentele de pământ ars (chirpic) de la pereţii unor construcţii aruncate din abundenţă în cazul unei gropi sepulcrale.

Potrivit resturilor menajere descoperite în abundeţă în aşezările de la Salca se poate reconstitui o parte din dieta locuitorilor. Animalele folosite în alimentaţie certifică preponderenţa vitelor cornute, urmate de resturi de porc, puţine oase de păsari şi aproape deloc peşte sau scoici. Vânătoarea procura şi ea o cantitate apreciabilă de carne beneficiind de fauna bogată adăpostită de păduri în care se amestecă câteva specii de stepă. Bourul este frecvent, dar zimbrul apare sporaic. Resturile de cervus şi capreolus indică prezenţa unor indivizi viguroşi, deşi majoritatea trofeelor sunt reprezentate prin coarne căzute. Mistreţul apare din ce în ce mai des. Osemintele de castor sunt cu totul sporadice, ele fiind mai numeroase în staţiunile similare din defileul Crişului la Vad. Între resturile osteologice mai apar jderul, lupul, dihorul.

Oradea Salca. Disc din lut decorat prin incizie reperezentand, probabil, o silueta umana.

Bibliografie:

F. Ardoş, Date arheologice privitoare la Oradea şi judeţul Bihor, în Familia, 4, 1936, p. 61-76.
Maximilian O. Baldia www.comp-archaeology.org
L. Borcea, Gh. Gorun (eds.) – Istoria oraşului Oradea, Oradea, 1995, p.17 – 77, s.v. C. Ilieş.
S. Bulzan, G. Fazecaş, A. Lakatos, C. Ghemiş, Oradea, jud. Bihor. Punct: Salca – Fabrica de Bere. Cronica cercetãrilor arheologice. Campania 2002. A XXXVII-a Sesiune Naţională de rapoarte arheologice, Covasna, 2-6 iunie 2003. Bucureşti, (2003), p. 221
D. Ignat, Descoperiri arheologice aparţinând epocii neolitice pe teritoriul oraşului Oradea, în Crisia, 11, 1981, p. 41-58.
I. Emődi, Történeti adatok Nagyvárad múltjából, I, Oradea, 1999, p. 25-52.
T. Jurcsak, Date paleontologice privind vârsta teraselor şi locurilor fosilifere din împrejurimile oraşului Oradea, în Caiet de comunicări, 8, Oradea , 1970, p. 9-42.
S. A. Luca, C. Ilieş, S. Bulzan, Noi cercetări arheologice la Oradea-Salca, în Studia Universitatis „Babeş-Bolyai” Cluj-Napoca. Theologia Graeco-Catholica Varadiensis, XLV, Cluj-Napoca, 2000, 1, p. 109-163.
S. A. Luca, Archäologische untersuchungen bei Grosswardein- Salca …und einige Probleme bezüglich der Salca-Herpály- Kultur , în volumul Festschrift für Gheorghe Lazarovici, în Bibliotheca Historica et Archaeologica Banatica, 30, Timişoara, 2001, p. 123-190.
D. Marta, C. Ilieş, – Cercetări arheologice de la Oradea – Salca, în Cercetări de istorie a Transilvaniei, Cluj, 1994.
M. Rusu, V. Spoială, L. Galamb, Săpăturile arheologice de la Oradea-Salca, în MCA, 8, 1962, p. 159-164.
Kalicz, N. and P. Raczky, Berettyóújfalu-Herpály: A Settlement of the Tisza Culture, în Pál Raczky (ed.), The Late Neolithic in the Tisza Basin. Budapest, Szolnok, 1987, 105-126.
Vl.Dumitrescu, Al. Vulpe, Dacia înainte de Dromihete, Bucureşti, 1988, p. 22-33.