Oradea vazuta de Lucian Blaga

Din luna octombrie a anului 1916 şi până în iunie 1917 Lucian Blaga a studiat la Oradea.

Intrarea Romaniei în războiul mondial a făcut ca Institutul Pedagogic-Teologic din Sibiu să se refugieze la Oradea. Alegerea teologiei a fost facută tot din cauza războiului. Fratele său l-a sfătuit să se înscrie pentru a nu fi luat în armată.

Oradea era o noutate pentru tânărul Blaga şi i-a lăsat, încă de la început, o impresie puternică: „ La Oradea ajungeam într-un oraş trepidant, mie necunoscut până atunci, şi cu cel puţin o stradă de izbitoare eleganţă. Se simţea din toate că eram într-un ţinut, unde pusta interferează cu românismul, estompate amândouă de enclavele unei societăţi fine şi decadente”. Pasajul provine din opera sa autobiografică publicată postum “Hronicul şi cântecul vârstelor“, ediţia a doua, Bucureşti, 1973, p. 167.

Cornelia, viitoarea lui soţie, se afla la Viena. Între cei doi a existat o frecventă corespondenţă astfel încât posedăm suficiente detalii cu privire la perioada orădeană a viitorului filosof şi poet. Corespondenţa sa a fost publicată. „Timp am destul (îi scrie el Corneliei, viitoarea sa soţie). Prelegeri avem numai 4 ore la săptămână”.

Cele două studii care ne-au fost accesibile analizează în detaliu biografia intelectuală a lui Blaga în această scurtă perioadă. Unul aparţine academicianului Ovidiu Drimba publicată electronic, iar al doilea Liei Pop în revista Aurora, nr. 5/1995.

Atmosfera orădeană este un fundal pentru tânărul Blaga îndrăgostit de Cornelia care studia la Viena. Comparaţia între cele două oraşe este interesantă în vreme de război. Pe de o parte metropola cu atracţia magnetică spirituală şi sentimentală pe de altă parte Oradea, o staţie intermediară înspre „buzunar”, casa mamei sale de la Sebeş-Alba.

“In comparaţie cu lipsurile de la Viena, la Oradea piaţa era încă destul de abundentă, dar fără vreun folos pentru noi, căci preţurile depăşeau catastrofal resursele noastre de „refugiaţi”. Făceam însă faţă tinereşte şi fără prejudecăţi neajunsurilor. Astfel, dimpreună cu alţi colegi, am luat un timp dejunul la o pensiune, unde ni se oferea din belşug carne, carne gustos pregătită, dar care da întrucâtva de bănuit tocmai pentru porţiile demăsurate, ce erau aduse pe masă. Am dat glas bănuielii, ca să fim categoric dezminţiţi de alte glasuri, care pretindeau că se pricep, şi-n consecinţă ne autosugestionam că fripturile abundente şi fine nu erau cabaline. În definitiv, după ce am consumat vreo câteva zile la rând fripturile, nici o certitudine, care ar fi confirmat bănuiala noastră, n-ar mai fi fost în stare să ne înduplece a părăsi pensiunea”.

Blaga şi D.D. Roşca au locuit împreună într-o cameră neîncălzită. În aceste condiţii, ei au fost obligaţi să stea în pat, unde cu bec electric sub plapumă, unul citea cu voce tare “ca să audă şi celălalt” (Foto: de la stânga la dreapta colegii de seminar Horia Teculescu, D. D. Roşca, Lucian Blaga).

Ovidiu Drimba observa că în „această perioadă orădeană Blaga scrie intens poezii (din care multe vor intra în volumul de debut Poemele luminii, 1919); trimite Corneliei peste 40 de scrisori cu foarte semnificative confidenţe şi preocupări intelectuale, spirituale, filosofice; scrie aforisme”. Acum apare şi titlul viitorului volum “Pietre pentru templul meu“. Într-o scrisoare din această periodă ” defineşte simbolul templului: „Simbolic: templul este sufletul tău, al meu, al lui, al nostru”; un templu enorm în care „sunetul produs într-un colţ se reproduce prin ecouri, se înmulţeşte şi-n cele din urmă te trezeşti că auzi un cor întreg” (Scrisoarea din 15. I. 917)”. „Tot în lunile petrecute la Oradea , Blaga îi vorbeşte Corneliei despre „un gând ce mi-a venit pe tren, despre ipoteză” (31. X. 916). Academicianul Ovidiu Drimba aduce în discuţie un editor al corespondenţei lui Blaga. ” Mircea Cenuşă observă cu pertinentă sagacitate: ,,Aceasta este întâia menţionare a problemei filosofice care va constitui subiectul tezei de doctorat (a lui L. Blaga – n. n.), intitulată iniţial Cultură şi ipoteză”. Kultur und Erkenntnis”

Potrivit lui Lucian Blaga “Din cale-afară apăsătoare era la Oradea atmosfera – sub alt raport – şi anume politic. Intelectualii români, refugiaţi aci din diferite regiuni ale Transilvaniei, şi îndeosebi din Sibiu, erau ţinuţi sub observaţie la fiecare pas”. Verişoara sa a venit şi ea la Oradea “ Şi, într-o zi, trecând cu ea pe la librării, imi atrage luarea aminte că la Oradea şi-a trăit prima tinereţe poetul maghiar Ady Endre. Ea avea tocmai la dânsa acasă un volum de-al poetului, şi sosiţi la locuinţa ei , imi va citi câteva poezii pe care gustul ei le reţinuse. Nu încape îndoială că eu însumi eram atunci în cea mai potrivită dispoziţie sufletescă pentru a cuprinde poezia erotică a marelui poet” (Hronicul şi cîntecul vârstelor… p. 169).

Interesant pentru circulaţia informaţiei de presă în acea perioadă este un fel de “breaking news” constând în ultimele ştiri afişate din oră în oră în vitrina unei redacţii maghiare . “La Oradea urmam cu râvnă de ultimă oră cursurile şi preparam licenţa. Am eliminat din obişnuinţa mea cotidiană lecturile. Numai evenimentele din Rusia mă mai ţineau în tensiune. Afişele din vitrina unei redacţii maghiare, schimbate din oră în oră, anunţau întâmplările. În viaţa politică şi în mişcarea ideologică din Rusia apăreau nume încă neauzite” (Hronicul şi cântecul vârstelor… p. 174).

În strădaniile pentru absolvire o ultimă surpriză neplăcută putea să mai vină de la examenul prezidat de mitropolitul Mangra (1) “ un neurastenic incalculabil ”.

“Având o bună ureche, nu mi-a fost anevoie să remarc o dată la biserică, în timpul unei slujbe, că mitropolitul Mangra era lipsit de auz muzical. Mă voi prezenta prin urmare la examenul de “Cîntări bisericeşti” fără nici o pregătire. Contam pe solicitudinea profesorului pe de o parte şi pe lipsa de auz muzical a mitropolitului, pe de altă parte. La examen profesorul îmi puse în faţă un text liturgic, ce urma să îl cânt pe glasul al treilea. După trei ani de înalte studii teologice şi de nepăsare nu eram încă în stare să fac o deosebire între cele opt glasuri. Aplicai asupra textului cea dintâi melodie bisericească, ce mi-o aminteam. După ce mă rostogolii melodios prin textul ce-l dislocam din toate încheieturile sale fireşti, mitropolitul Mangra se declară foarte mulţumit, rostind un hotărât: “bine !”. Eu mă uitam însă foarte perplex la profesor, care-şi reţinea verdictul şi da discret din cap, dojenindu-mă cu un zâmbet. După examen profesorul îmi spune, cu burta scuturată de-un râs homeric, că am trecut textul cam prin toate glasurile bisericeşti, şi prin alte câteva melodii, sfârşind lamentabil în modulaţii de doină. Totuşi mi-a dat un foarte bine, deoarece mitroplolitul apreciase fară nici o rezervă potpuriul liturgic, pe care l-am improvizat cu atâta surâzătoare impertinenţă. Cu licenţa teologală în buzunar am plecat la sfârşitul lui iunie acasă la Mama”.

(Oradea, Str. Iuliu Maniu, Casa în care a locuit Lucian Blaga)

(1) După dispariţia lui Ioan Meţianu la 3 februarie 1916 guvernul din Budapesta avea nevoie de un om de încredere în fruntea Bisericii din Transilvania. Administraţia a intervenit făţiş în alegerea deputaţilor preoţi, şi mireni pentru Congresul Naţional-Bisericesc electoral. Prin aceste mijloace, primul ministru Tisza Istvan a putut să impună alegerea ca mitropolit al Transilvaniei a arhimandritului Vasile Mangra, preşedintele Consistoriului din Oradea (24 iulie/6 august 1916). Curând trupele româneşti au trecut Carpaţii în Transilvania, şi multe instituţii au fost evacuate în interiorul fostei monarhii austro-ungare. Consiliul arhiepiscopesc din Sibiu şi Institutul teologic au fost transferate la Oradea, din septembrie 1916 până în iunie 1917. Hirotonia şi înscăunarea noului arhiepiscop şi mitropolit s-au făcut în Oradea, la 16/29 octombrie 1916. Originar dintr-o familie preoţească din Săldăbagiu-Bihor, Vasile Mangra făcuse liceul din Beiuş, apoi teologia la Arad. În timpul studenţiei, a redactat gazeta „Speranţa“, editată de Societatea de lectură a teologilor din Arad (1869), iar peste câţiva ani a redactat gazeta „Lumina“ (1874 – 1875), apoi “Biserica şi şcoala”. Între 1875-1893 Vasile Mangra a fost profesor la Institutul Teologic din Arad., iar între 1900-1916 vicar şi preşedinte al Consistoriului din Oradea. A fost un sprijinitor al şcolilor confesionale româneşti din Bihor. Sursa acestei note este www.ziarullumina.ro/articole;1028;0;28532;0;Istoria-crestinismului-(MCCCXXIV)-Vasile-Mangra-mitropolitul-Transilvaniei-(I).html.