În 105 p. Chr chinezul Thai-Lung prezenta un raport împăratului despre procesul de fabricare al hârtiei prin care propunea ca noul material să fie produs din scoarţa copacilor, din resturi de cânepă, din cârpe şi din plase vechi de pescari. El este părintele „artei albe” pe care meşterii papetari îl cinsteau arzând bani de hârtie. Hârtia a ajuns atât de cunoscută şi ieftină în China, încât, potrivit unui călător arab din secolul X, toată lumea învaţă să scrie şi să deseneze pe hârtie.
Mai multe secole, chinezii au păstrat secretul fabricării hârtiei inducând ideea ca ea era produsă din plante care nu cresc decât în China. Pe căile comerciale însă, spre Coreea şi spre drumul mătăsii, unde se afla Samarkandul, hârtia va porni spre Europa pentru că arabii erau deja utilizatori vechi ai papetăriei chinezeşti. În această vreme Bagdadul era o capitală a ştiinţei care consuma mari cantităţi de hârtie. Întinsă în tot cuprinsul lumii arabe arta albă a pătruns în Spania în secolul X prin califatul de Cordoba.
Pentru confecţionarea colilor de hârtie se folosea ciurul sau sita. Cârpele şi sforile erau amestecate cu lapte de var, tăiate, spălate şi măcinate într-o piuă până când se obţinea o pastă fină şi moale care devenea asemeni mătăsii. La arabi se foloseau morile de hârtie acţionate hidraulic. În centrele maure de la Xativa şi Girona se producea o hârtie de bună calitate, dar, până la regele Iacob I, biserica a fost împotriva folosirii acestei invenţii păgâne. În secolele XI – XII, Italia se distingea prin atelierele de la Fabriano, care au măcinat cârpele cu şteampuri, iar în loc de amidon au folosit încleierea cu gelatină. Pentru a-şi proteja produsele, ei au inventat filigranul.
Producţia s-a răspândit în Elveţia şi Germania, unde din secolul al XVII-lea a fost introdus holendrul. Din acest moment se poate vorbi despre manufacturile de hârtie care se răspândesc şi în Ţările de Jos, Anglia şi Franţa. Cum cererea era deja foarte mare, în 1798 Nicholas Louis Robert a inventat maşina de fabricat hârtie, dar ea fost produsă şi perfecţionată mai întâi în Anglia de către fraţii Foudrinier. Ulterior, ca materie primă a început să fie folosit lemnul, ceea ce a rezolvat problema procurării materiei prime la un cost scăzut, dar aceasta nu o va egala multă vreme pe cea a hârtiei produse manual din cârpe.
Pe teritoriul României, cel mai vechi document scris pe hârtie păstrat în arhiva Capitlului din Alba Iulia datează din 1328-1330 şi provine din cancelaria papală de la Avignon. Pe hârtie au fost la început redactate acte care nu reclamau o formă durabilă. În secolul al XV- lea hârtia se folosea pentru registre, protocoale şi cărţi de socoteli, fiind importată din Italia. În 1431, privilegiul vamal acordat acordat braşovenilor de Dan al II-lea, voievodul Ţării Româneşti, era scris pe hârtie.
Prima moară de hârtie se înfiinţează la Braşov în 1546, pentru ca în 1562-1564, tipograful Gaspar Heltai să producă hârtie la Cluj. În 1574 îşi începe activitatea moara din Sibiu, iar din deceniul patru al secolului XVII (în jurul anului 1648 de când datează Noul Testament de la Bălgrad) cea de la Lancrăm care lucra pentru cancelaria şi tiparniţa principilor ardeleni de la Alba Iulia.
O parte a producţiei acestei mori era destinată şi tiparniţelor lui Matei Basarab de la Călimăneşti şi Govora din Ţara Românească.
Singura moară de hârtie din Crişana a funcţionat la Finiş începând din 1788 secolul, al XVIII-lea pentru a acoperi nevoile administraţiei şi şcolilor de la Oradea şi Beiuş susţinute de Episcopia greco-catolică de Oradea. Întemeietorul manufacturii a fost episcopul Ignatie Darabant. În documentele vremii manufactura apare sub numele de Mola Chartacea sau Mola Papyracea Belenyesiensis.
În inventarul de la 1807 moara este amplasată pe firul apei înspre cetatea medievală de la Finiş, fiind descrisă ca un edificiu din cărămidă cu dimensiunile de 13 x 6 stânjeni. La parter avea trei camere de locuit, o bucătărie şi o cămară. Moara propriu zisă se numea Laboratorium şi era dotată cu în interior şi exterior cu câte două roţi prinse în axe. Clădirea era prevăzută cu trei etaje unde se usca hârtia şi acoperiş de sindrilă. În curte se află o altă casă de locuit construită din gard de nuiele bătute cu lut, acoperită cu paie şi având două camere şi bucătărie. Exista şi un şopron şi un edificiu din lemn care adăpostea un cazan din aramă pentru prepararea cleiului. Materia primă consta din cârpele achiziţionate de la evreii din Oradea, uneori de la Timişoara, sau chiar de la Viena. La acestea se adăuga cleiul preparat din picioare de capră sau de oaie obţinute de la măcelarii din Oradea. Cârpele erau destrămate, transformate în pastă şi albite cu var sau alaun. Pasta era întinsă în forme şi uscată pe bucăţi de postav. Utilajele din dotare erau un sul cu cârlig pentru destrămarea pânzelor şi un holender pentru presarea hârtiei. Meşterul provenea, de obicei din zona Sibiului, aşa că aici lucrau un meşter (magister), patru calfe (sodales), un ucenic (tiro) şi 2-3 zilieri (hebdomadari).
Holender pentru fabricarea hârtiei (Wikipedia)
În fiecare an moara livra seminarului din Oradea 5 baloturi din care unul de calitate mai bună pentru arhivă şi 4 de hârtie „concept” distribuite elevilor săraci. Ce rămânea aparţinea meşterului care vindea produsele tiparniţelor din Debreţin sau Oradea sau unor instituţii. La Finiş se obţineau patru sorturi de hârtie: hârtia cerată (charta cerulea), de cancelarie (cancellistica), bibula, şi „concept”. Potrivit documentelor, moara a funcţionat până spre mijlocul secolului al XIX-lea.
Circulaţia hârtiei de scris sau de tipar poate fi urmărită graţie filigranelor, amprentele unor fire puse pe site pentru a oferi un contur distinct imprimat pe coala de hârtie. O caracteristică a hârtiei manuale este imprimarea ampentelor perpendiculare produse de firele sitei. Astfel un fir străin putea reprezenta semnul de marcă al papetarului folosit pentru autentificarea produsului. Împotriva contrafacerilor se utiliza şi contramarca. Arta filigranelor reprezintă o disciplină în sine în cadrul ştiinţelor auxiliare ale istoriei, cuprinzând o diversitate de forme de la litere sau grupuri de litere la cruci, semne, personaje, animale, blazoane, unelte sau flori. Contramărcile foloseau ca şi simboluri în special flori sau animale. Spre exemplu, pe hârtia produsă la Braşov apare stema oraşului ca „etichetă” şi vulpea reperezentându-l pe meşterul Fuchs ca şi contramarcă.
Bibliografie
Ilea Ana, Manufactura de hârtie de la Finiş (Beiuş), Lucrări ştiinţifice, Oradea 1978-1979, p. 163-167.
Ştirban Sofia, Din istoria hârtiei şi filigranului: tipografia românească a Bălgradului (sec XVIII), Alba Iulia, 1999, p.15-28.