Muzeul Țării Crișurilor, încotro?

Articolul 2 al Legii muzeelor şi colecţiilor publice, nr. 311 din 8 iulie 2003 definește muzeul drept „instituţia publică de cultură aflată în serviciul societăţii, care colecţionează, conservă, cercetează, restaurează, comunică şi expune, în scopul cunoaşterii, educării şi recreării, mărturii materiale şi spirituale ale existenţei şi evoluţiei comunităţilor umane, precum şi ale mediului înconjurător”. Activitatea de autorizare în domeniul patrimoniului aparţine Ministerului Culturii şi Cultelor. Ca operator cultural, muzeul face parte din sectorul mai larg de activitate al industriilor culturale sau bazate pe copyright care oferea în 2005 o contribuţie de 5,55% din PIB şi 4,19% din forţa de muncă activă, potrivit statisticilor (vezi studiul Contributia economică a industriilor bazate pe copyright la economia României, accesibil pe site-ul  www.culturadata.ro).

Într-un studiu privind vitalitatea oraşelor din România, adică potenţialul pentru dinamizarea activităţilor culturale, existenţa Muzeului Țării Crișurilor, alături de celelalte instituții de cultură din Oradea contribuie la calificarea oraşului pe locul 4 din 310 localităţi urbane, exceptând capitala. Potrivit studiului Vitalitatea culturală a oraşelor din România (p. 25) în anul 2008 oraşul era împins în această ierarhie de către autorităţile locale prin fondurile alocate, situându-se pe locul 2 în ţară (date accesibile pe site-ul www.culturadata.ro.) Oraşul era extrem de dinamic în activităţi culturale precum frecvenţa la teatru şi la cinema. Industriile culturale erau foarte bine reprezentate şi diversificate, dar cu un număr de salariaţi relativ redus.

Complexul muzeal orădean este acum la răscruce. Fie va fi mutat în cetate, fie va fi dezmembrat și împrăștiat prin diferite clădiri prin oraș, fie, va fi lăsat să intre în sediul de drept al acestuia în fosta clădire a comandamentului din colțul căii Matei Basarab cu strada Armatei Române (vezi harta orașului). Cu cca. 85 % din lucrări avansate, clădirea în cauză stă nefolosită de ani de zile în timp ce Consiliul Județean plătește lunar o taxă de cca 15.000 euro Episcopiei romano-catolice din Oradea pentru a găzdui un muzeu cu expozițiile permanente închise din anul 2006.

Statul, prin Ministerul Culturii, a încredințat clădirea fostei garnizoane Consiliului Județean Bihor cu condiția de a finanța lucrările pentru amenajarea unui complex muzeal. Exponatele și cărțile bibliotecii stau la cutie, așa cum își dorește un vocal parlamentar local, în timp ce la noaptea muzeelor publicul ia cu asalt puținele săli rămase pentru expoziții temporare. Surprinzător pentru pozițiile exprimate anterior de domnia sa, șeful Consiliului Județean este gata să renunțe la proiect și banii investiți pentru a muta birourile și alte instituții subordonate în clădirea amenajată ca muzeu.

În privinţa clasificării din legea muzeelor și colecțiilor, Muzeul Țării Crișurilor face parte din categoria muzeelor de importanţă regională ca și Muzeul de Artă din Cluj, Muzeul Etnografic al Transilvaniei – Cluj-Napoca, Muzeul Olteniei din Craiova, Complexul Muzeal Bucovina din Suceava, Muzeul Banatului din Timisoara ș.a., deși finanţarea este făcută de o autoritate locală, Consiliul Judeţean Bihor. Aceasta înseamnă că are o clasare și un brand solid prin lege și prin colecția cu arie de cuprindere regională. Cu alte cuvinte Muzeul Țării Crișurilor din Oradea este deja regional, statut pe care Oradea, prin organismele sale locale, nu îl are încă și nu se știe dacă îl va avea. În loc să fie folosit acest statut ca argument în procesul de regionalizare pentru a asigura orașului Oradea un loc cât mai important, în ultima vreme, viziunea autorităților este una care poate duce la reducerea statutului muzeului orădean. Acest fapt s-ar putea ”realiza” fie prin transformarea instituției într-un muzeu de sit, bunăoară Muzeul Cetății Oradea, așa cum își dorește Primăria Oradea prin vocea edilului, fie prin scindarea colecțiilor în mai multe locații, așa cum doresc mai nou reprezentanți ai filialei locale a PNL. Cererea Primăriei este oarecum legitimă prin necesitatea existenței unui muzeu în spațiul cetății, dar acesta ar putea fi una din secțiile instituției muzeale orădene. Modelul este oferit de colaborarea municipalității cu muzeul în proiectul de vizitare a turnului primăriei. Însă propunerea nu mai pare la fel de potrivită atunci când se pune problema mutării întregului complex muzeal în spațiul care nici nu a fost amenajat pentru astfel de scopuri, cum a recunoscut-o în presă însuși primarul Ilie Bolojan. Potrivit muzeografilor, locația nici nu se pretează la așa ceva (datorită umidității, necesității ca depozitele să se afle la parter și a formei boltite a interioarelor care nu pot fi folosite pentru vitrine, tablouri sau mijloace multimedia).

În final ar mai fi de amintit că potrivit articolului 6 a legii muzeelor și colecțiilor: „Statul, prin autoritățile administratiei publice centrale, precum și autoritatile administrației publice locale, protejează muzeele, colecțiile publice și colecțiile private accesibile publicului, garantează libera lor functionare și dezvoltare și poate acorda proprietarilor și titularilor de alte drepturi reale sprijin financiar si logistic, conform prevederilor legale`.

Apoi articolul 35 prevede:

(1) Constituie contravenții următoarele fapte:
a) încălcarea normelor de conservare a patrimoniului muzeal;
b) înființarea de muzee și colecții publice fără obținerea avizului prealabil și/sau funcționarea acestora fără obținerea acreditării;
c) împiedicarea, prin orice mijloace, a accesului publicului la patrimoniul muzeal, cu exceptia cazurilor în care aceasta este generată de cauze neimputabile;
d) schimbarea titulaturii muzeului sau, după caz, a colecției publice, cu nerespectarea procedurii prevăzute la art. 15 alin. (1) și (2).