Jocurile olimpice moderne

Londra organizează a treia oară jocurile olimpice. Nici un alt oraş nu a mai făcut-o de atâtea ori până acum. În urma metropolei britanice se află Parisul şi Los Angeles-ul cu câte două ediţii găzduite. Poate că este peste ani un fel de reverenţă pentru ideea de sport, aşa cum o cunoaştem astăzi. Acesta a fost inventată în a doua jumătate a secolului XIX de către britanici.

Principiile după care sunt organizate jocurile olimpice moderne sunt cele enunţate de către Pierre de Coubertin între care cunoscut este cel al amatorismului la care Comitetul Olimpic Internaţional a renunţat în 1981. Din jurămintele olimpice enunţate de Coubertin cel care a rămas în istorie sună astfel: Cel mai important lucru la Jocurile Olimpice nu este să câștigi ci să participi, așa cum în viață nu contează triumful ci lupta. Esențial nu e să învingi ci să lupți bine. Este o declaraţie împotriva războiului care în Grecia antică se oprea cu desăvârşire în timpul jocurilor olimpice.

Pierre de Fredy baron de Coubertin (1863-1837) a fost un pedagog şi istoric francez. După o vizită în Anglia a rămas impresionat de sistemul educativ englez bazat pe « cavalerismul atletic » promovat în cluburile sportive englezeşti şi de educaţia fizică şi etică prin sport. Totul a început prin vizita la un club de rugby din Albion. Cum încercările sale de a introduce acest sistem de educaţie în Franţa s-a dovedit a fi un proiect eşuat baronul de Coubertin şi-a dedicat o mare parte din viaţă proiectului olimpic şi sportului din amatorism. La 23 iunie 1894 el a deschis la Sorbona în Paris congresul despre amatorismul în sport şi pentru reînvierea jocurilor olimpice considerate şi al idealurilor în sport.

Un articol apărut ieri în L Histoire semnat de istoricii  Georges Vigarello şi Pierre Milza analizează idealurile promovate prin sport versus cele mai importante provocări din perspectiva olimpismului. După ei ideea în sport este pur democratică. In principiu fiecare poate participa într-o competiţie cu aceleaşi şanse diferenţa făcându-se prin talent şi reuşită. Se făcea diferenţa între jocurile antice unde femeile şi sclavii nu puteau participa, primele nici măcar ca spectatoare, însă femeile nu au fost admise ca şi concurente. Istoricii analizează discrepanţele între idealurile antimercantile, cavalereşti, antirăzboinice şi democratice bazate pe respect şi felul în care acestea au fost confruntate cu animozităţi istorice între naţiunile moderne sau dinspre dictaturile din ţările care le-au găzduit. Istoria lor modernă este marcată de boicoturi excluderi şi nu în ultimul rând de un mercantilism care concurează puternic idealurile coubertiniene. Fără sponsori însă este dificil să le imaginăm azi. Les Jeux Olympiques : du sport, du sang et de la politique cum este denumit materialul conţine două parţi. Prima este semnată de Georges Vigarello a cărui idei sunt expuse mai sus din perspective “religiilor timpurilor moderne”, iar a doua investighează dramele umane şi politica.

Iată şi o mică istorie a jocurilor olimpice în imagini.

Primele jocuri olimpice au avut loc în 1896 la Atena.

La cea de a doua ediţie ţinută la Paris meciul între Germania şi Franţa a fost anulat din pricina spiritului de revanşă al francezilor care voiau să răzbune înfrângerea de la Sedan. La deschiderea olimpiadei din 1932 de la Los Angeles delegaţia franceză a trebuit separată de cea germană de către sportivii britanici.

Pe lângă invenţia flacării olimpice aduse din Grecia la Berlin olimpiada din 1936 a scandalizat prin recunoaşterea performanţelor rasei ariene şi implicit denigrarea celorlalţi. Hitler a folosit evenimentul pentru a-şi legitima regimul. Germania a câştigat cele mai multe medalii urmată pe locul III de aliata ei politică, Italia.

La Melbourne, în 1956, meciul de polo dintre URSS şi Ungaria a înroşit cu sânge apa bazinului de concurs. În aceeaşi notă, dar mult mai dură, un comando palestinian a marcat jocurile olimpice de la Munchen în 1972.

La numai 4 ani distanţă, românca Nadia Comăneci întruchipa idealul olimpic în gimnastică.

La Moscova însă, Nadia avea să sufere o mare nedreptate la primele jocuri organizate de blocul comunist în care URSS se afla ca Germania lui Hitler în goana după medalii. Ca o ironie a sorţii,  în acelaşi an a venit la putere  Mihail Gorbaciov, ultimul conducător al uniunii sovietice care s-a remarcat prin deschiderea sistemului comunist către valorile democratice. Aceste jocuri olimpice au fost boicotate de către americani şi mai multe alte state.

La Los Angeles, România, o ţară din Europa din Est care nu acceptat boicotul URSS faţă de jocurile olimpice găzduite de americani, câştiga cele mai multe medalii din istoria participărilor dar se îndrepta inexorabil spre eşecul regimului în plan intern. Sunt jocurile olimpice la care Nicu Vlad a devenit o stea la haltere.

Olimpiada de la Sidney din anul 2000 ne aduce aminte de pierderea medaliei de aur de către gimnasta Andreea Răducanu din cauza banalului Nurofen. În sfârşit, jocurile olimpice de la Beijing din 2008 concurau pe canalele de televiziune cu invazia Georgiei de către trupele ruseşti, cu imagini care contraziceau flagrant idealurile olimpice reînviate de Coubertin prin care războiul era interzis în timpul jocurilor olimpice.