Hala Comercială

La 9 februarie 1869 comercianţii din Oradea s-au reunit la casa Kovacs din Piaţa Mică într-o şedinţă de constituire a unei asociaţii profesional-patronală, având ca principale obiective organizarea unei pieţe centralizate de desfacere a cerealelor, stimularea marii industrii şi pregătirea unor angajaţi comerciali profesionişti.

În 1894 a fost construit un nou sediu pe un teren donat de Primărie Asociaţiei Comercianţilor. Prin colecte publice şi prin contribuţia membrilor a fost ridicată actuala clădire între fosta piaţă şi Criş.

Proiectul a aparţinut arhitecţilor Phann şi Gaal din Budapesta. Arhitectul Rimanoczy Kalman senior a ridicat o clădire neoclasică cu faţada principală spre Piaţa Mare, cum se numea atunci actualul amplasament al parcului “1 Decembrie”. În centrul acestei laturi clădirea are un rezalit al cărui etaj este marcat de pilaştri cu capiteluri ionice şi acoperit cu o cupolă. Atât la rezalit, cât şi în restul faţadei, ferestrele sunt marcate de antablamente specifice Renaşterii. Un loc important pentru a sublinia impresia de spaţialitate sau dimpotrivă de a ritma clădirea a fost acordat colţurilor clădirii rotunjite, uşor retrase şi suprapuse de coifuri. Unul dintre acestea adăpostea cafeneaua Lloyd.

Din 1895 aici a funcţionat Şcoala Superioară Comercială cu trei ani de studio şi două clase paralele. Cum aici se afla cea mai spaţioasă şi mai elegantă sală festivă din oraş, după teatru, aveau loc concerte de muzică simfonică, iar partidele îşi ţineau adunările generale. Construirea palatului Vulturul Negru a oferit noi spaţii de reuniuni, fără ca în evenimentele organizate la “Hala Comercială” să fie afectate într-un fel.

În 1931 clădirea Halei Comerciale a găzduit Târgul de toamnă, prilej cu care industriaşii din Oradea, Arad, Satu-Mare, Cluj, Braşov şi Sibiu şi-au prezentat cele mai noi “invenţii”. Un mare interes au stârnit, alături de jucăriile pentru copii acţionate electric, o maşină de ţesut mătase care putea fi manipulată “doar de o singură persoană, fără pregătire specială” şi un motor care “numai cu un kilogram de petrol, în 24 de ore, poate furniza curent electric pentru 30 de becuri. Acelaşi motor original mai poate să-şi înceteze funcţionarea, apăsând un buton electric”.

În 1946 destinaţia culturală a clădirii s-a schimbat devenind sediul organizaţiei judeţene a P. C. R., apoi Institutul de proiectări al judeţului Bihor. Totuşi, în aripa dinspre Criş au avut sediile revista Familia, cotidianul Crişana, Comitetul de Cultură sau Centrul judeţean de îndrumare a creaţiei populare.

După 1990 clădirea adăposteşte Facultatea de Medicină şi farmacie a Universităţii din Oradea.

Bibliografie

Peter I Zoltan. Trei secole de arhitectură orădeană.  Oradea,Editura Muzeului Ţării Crişurilor, Oradea, 2003
Liviu Borcea, Memoria caselor, Editura Arca, Oradea, 2003.
Corneliu Crăciun, Viaţa cotidiană în Oradea interbelică, Editura Primus, Oradea 2010