Facebook şi celebritatea.

Azi Facebook mi-a sugerat sa mă imprietenesc cu Oana Zavoranu.

Mi-am adunat toată disponibilitatea de care eram în stare şi am intrat pe contul ei, sa văd ce scrie. Am aflat repede că ea nu scrie, ci alţii. Mesajele sunt de mai multe tipuri:

1) mesaje de indoială- “nu cred ca esti oana cu adevarat!”

2) mesaje de îndoială combinată cu speranţă “chiar esti oana sau un fan?daca esti fan stii cumva adresa corecta de fbook care e?poop” .

Pe cuvântul ăsta, “poop” am stat mult până să înţeleg ce înseamnă.

3) mesaje de încurajare

“Oana tine-o tot asa nu te lasa.Cat despre pepe mi-am schimbat parerea…e…vai de el…nu-l credeam in stare de asa ceva.PUP OANA”

Da’ ce-a făcut Pepe?

4) mesaje de încurajare de tip existenţial

“oana lasa lumea sa vb nu te mai lua dupa gura lumi gura lumi o astupa doar pamantu tu fi tare si lasal pe pepe sa vb ce vrea el eu ati las yd-ul meu daca ati face placere sa vb cristina_aagguilera.”

Uite, ce mică e lumea! Cristina Aguilera şi Oana Zăvoranu. Intrigată de acest pepe cu “p” mic, am intrat pe contul lui de facebook, să văd ce a făcut. Nu mi-am dat seama, dar uitaţi ce mesaj frumos are postat pe perete:

“Pepe,imi pare rau pt tot ceea ce ti s-a intamplat! sunt o femeie simpla si as dori sa stiu dak ai avea nevoie de o menajera. Sunt mama a trei fete pe care le cresc singura si mi-ar prinde bine un job! astept un raspuns de la tn,iti multumesc!”

Am decis să nu ma imprietenesc cu Oana Zăvoranu. Aş vrea să ma împrietenesc cu Led Zepellin, oare pot?