Conferinţă internațională: Advocacy: Rolul Societatii Civile in modelarea Agendei Publice

Facultatea de Management Griffiths din cadrul Universității Emanuel din Oradea organizeaza o conferinţă internațională cu tema: Advocacy: Rolul Societatii Civile in modelarea Agendei Publice.

Evenimentul se va desfăşura la Universitatea Emanuel, Capela Mare – subsol, sala M1, în zilele de 18 şi 19 iulie, între orele 14-16. Moderatorul întâlnirii va fi prof. univ. dr. Paul Negruț, rectorul Universității Emanuel iar invitat special Rodney Smith, consilier politic și expert în strângere de fonduri din Statele Unite ale Americii.

În ultimii 30 de ani,Rodney Smith a condus campanii de strângere de fonduri de peste 1 miliard de dolari pentru candidați și partide politice din America. A fost Directorul Național pe Probleme Financiare pentru Senatul Partidului Republican și pentru Congresul Național Republican, și a ocupat funcția de Trezorier și Director de Finanțe pentru Senatul Republican. Asociația Americană a Consultanților Politici l-a numit pe Rodney Smith “Cel mai valoros jucător într-o campanie electorală”, fiind singurul economist pe probleme financiare care a fost onorat cu această distincție. Este autorul cărții “Money, power and elections, How Campaign finance reform Subverts american Democracy”.

Intrarea la conferinţă este libera. Pentru rezervarea unui loc inscrierile se fac la: [email protected]