Când fotbalul era fotbal: Clubul Atletic Oradea

Aceasta este o poveste despre unul dintre cele mai renumite cluburi de fotbal din secolul trecut. O echipă de fotbal orădeană care reuşeşte o performanţă care celor care nu cunosc istoria oraşului le-ar putea părea paradoxală, şi anume aceea de a juca alternativ în finalele campionatelor României şi a Ungariei şi de a fi, pe rând, în cursul unui deceniu, mai întâi campioana Ungariei şi apoi cea a României: Clubul Atletic Oradea.

Clubul Atletic Oradea (CAO) a fost înființat în anul 1910 şi în primul deceniu de la funcţionare activează mai mult în plan local. În perioada 1920-1932, echipa de fotbal orădeană a participat în campionatul regional pe care l-a câştigat de două ori, în 1924 şi 1925. Orădenii au ajuns în finala campionatului naţional în 1924 dar s-au clasat pe locul doi, pierzând marea finală cu echipa Chinezul Timişoara cu scorul 1-4. În 1925 echipa ajunge în sferturile campionatului naţional şi pierde cu 1-2 în faţa Braşoviei Braşov.

În anii 30, clubul orădean antrenează jucători de excepţie : Czinczer, Mikó, Sternberg, Kádár, Weichelt, Glanczmann, Moskó, N. Covaci, F. Rónay, Iuliu Bodola, Kocsis, Chendrean, Mircea David, Bartha, Chiroiu, Kraus, Juhász, Sarkadi, Sikó, Borcea, Kovács II, Szanisló I, Orza, Spielmann, Pop, Vărzan. În anul 1933 echipa face un turneu în Africa şi Franţa realizând performanţa a 21 de victorii și 4 meciuri egale. Nici o înfrângere.

În timpul celui de-al doilea război mondial, în anii 1942-1944, când Oradea era sub administraţie maghiară, Clubul Atletic Oradea joacă în campionatul Ungariei şi se numeşte Nagyváradi Atlétikai Club. Se situază pe locul II în campionatul Ungariei în 1943 şi câştigă campionatul în 1944. Lotul de jucători folosit a fos Adolf Vecsei-Weber (portar), Ferenc (Francisc) Mészáros, Andor Onodi (fundași), Iosif Petschowsky, Nicolae Simatoc, Gusztáv Juhász, Rudolf Demetrovics (mijlocași), Ioan Stiebinger, Gyula Loránt, Francisc Spielmann-Sárvári , Gyula (Iuliu) Bodola , Mátyás Tóth III, János (Ioan) Kovács II, Antal (Anton) Fernbach-Ferenczi, Gheorghe Moniac (atacanți). Victoria orădenilor este una „scandaloasă” mai ales datorită prezenţei jucătorilor evrei în lotul echipei.

Din înregistrările video ne-au rămas frânturi din două meciuri, ambele pierdute de orădeni, în 1944, cu Građanski Zagreb si cu MAV Cluj. În 1944 Clujul era sub ocupaţie, echipei locală fiind cea maghiară MAV Kolozsvar, care disputa partidele pe stadionul Orăşenesc, actualul Cluj Arena. Clujenii au echipament dungat.

Meciul cu Građanski Zagreb: 2-0

Epurarea etnică de la finele celui de-al doilea război mondial duce la modificarea semnificativă a componenţei lotului orădean. Echipa îşi reia activitatea după război, când clubul ia numele de „Libertatea” şi joacă în cadrul campionatului diviziei A. În 1948 numele echipei devine „Întreprinderea Comunală Orășenească” și, sub acest nou nume, devine în acelaşi an Campioana României, utilizând formația: Vecsei, Ion Vasile, Melan, Bodó, Zilahi, Serfőző, Kovács II, Spielmann, Váczi, Tudose, Turcuș.
Din 1951 echipa poartă numele „Progresul” şi are cinci prezențe în primul eșalon, după care în 1954 este retrogradată în Divizia B. Revine în prima divizie după doar un an, în 1955 calificându-se în finala Cupei României în (antrenor L. Zilahi). În 1956 câstigă Cupa României, învingând echipa Energia Câmpia Turzii cu 2-0 (antrenor C. Schertz). În 1958, echipa este din nou retrogradată şi îşi schimbă denumirea succesiv: “CS Oradea”, “Crişana”. Ultimele meciuri în divizia A vor fi jucate în 1962 când echipa era antrenată de celebrul Francisc Ronnay. Din acest moment, Clubul Atletic Oradea devine, încet- încet, istorie. Din timpurile când fotbalul era fotbal.

Şi acum, cred că e cazul să vă deschideţi o bere.