Scurtă istorie a cinematografului orădean

Orădenii trebuie să fi făcut cunoştinţă cu fotografia miscătoare la începutul secolului XX.  Presa locală anunţa încă din 1905 organizarea de spectacole în Piaţa Mare (actualul Parc 1 Decembrie). Primele filme văzute în Oradea au fost aduse aici de cinematograful maghiar Urania, prima lor producţie, de referinţă pentru istoria filmului maghiar şi intitulată „ Dansul”, având un total de 27 de cadre.

IMG_7631

În 1906 erau puse la dispoziţie 1500 de locuri într-un cort special amenajat din Piaţa Mare iar bioscopul, special adus de la Paris, putea proiecta „fotografii lungi până la 600 de metri”.

bioscop

Preţurile variau în funcţie de loc, iar filmele, mute insă însoţite de un comentariu sonor, prezentau în general imagini exotice sau scene din războiul ruso-japonez. Se puteau viziona, la preţul modic de o coroană (pentru cel mai bun loc în…cort): „Viaţa şi obiceiuri din Birmania” sau „Drama unui cautator de aur în California”. Dacă acesta din urmă era prezentat în reclamă ca „ fotografia lungă de 600 de metri”, majoritatea filmelor aveau „ 100 de metri”, iar vizionarea lor dura aproximativ 5 minute.

În 1907 se deschide cinematograful Urania cu sediul iniţial la subsolul Hotelului Pannonia (actualul restaurant Transilvania), iar apoi în clădirea palatului Vulturul Negru. Succesul celei de-a şaptea arte în rândul orădenilor este dat de numărul celor care frecventau cinema-ul. De exemplu, în data se 4 august 1907, sala cinematografului Urania a găzduit, de–a lungul întregii zile, un total de 1500 de spectatori. În 1908 se deschide Teatrul electric Edison, un cinematograf aflat in clădirea Bazarului. În 1912 apare cinematograful Apollo situat în actuala clădire a Casei de Cultură a Municipiului Oradea (Sala Arlus).

urania

Cinema Urania

www.agero-stuttgart.de Oradea BAZARUL

Clădirea Bazarului

panonia2

Clădirea Cinematografului Apollo

Primele cinematografe au apărut la iniţiativa şi au fost proprietatea lui Szekely Jeno. Regizor si producător de film, acesta înfiinţează la Oradea Intreprinderea cinematografică şi de industrie a filmului Szekely si Boros. La Oradea Szekely produce şi regizează două filme documetare. Primul, al cărui imagini sunt filmate în martie 1913, surprinde imagini ale zonei pietonale si vechiul patinoar al orasului.

Cel de-al doilea, realizat in 17 martie 1914 şi intitulat “Psilander la Oradea” documentează vizita actorului danez Valdemar Psilander în oraşul de peste Criş. Psilander (1884-1917) a fost cel mai mare actor al “epocii de aur” a cinematografiei daneze, era la ceea vreme unul dintre cei mai populari actori de sex masculin din întreaga lume.

waldemar

În 1920 Adorján Emil a preluat Întreprinderea Cinematografică şi de Industrie a Filmului Székely şi Boros şi a transformat-o într-una din cele mai mari şi mai prospere din România interbelică, numită Casa de Închiriat Filme Dorian, cu un capital de 1200000 lei şi drepturile de difuzare naţională a producţiilor Paramount. În Oradea, Casa de închiriat filme Dorian deţinea cinematografele Filmpalace (denumit până atunci Cinematograful Pasage) care a fost renovat în 1927 şi Film Terrasse, ale cărui baze au fost puse în 1928 (Terasa Teatru Dorian).

sz761927

Sediul Casei de filme Dorian

IMG_7633

În perioada interbelică în oraş funcţionau cinematografele Dorian, Omnia (în clădirea teatrului), Apollo (viitorul Cinema Transilvania), Excelsior, Hyeman. Filmele difuzate erau de multe ori însoţite de prezentarea unui buletin de ştiri, „Jurnalul”. Unele cinematografe încercau atragerea clientelei prin oferirea de produse gratuite sau reduceri la anumite spectacole.

cinama Omnia sursa ioanastefanica.ro

Cinema Omnia (Sala Teatrului)

cinema libertatea sala B-sursaEbihoreanul.ro

(Sala a cinematografelor Dorian,fostul Cinema Libertatea, sala B)

Astfel, în 1935, cinematograful Apollo promitea spectatorilor, pe lângă difuzarea filmului „Noi vrem bere” şi a jurnalului nou, oferirea gratuită de bere Dreher. Subiectele filmelor erau cele specifice epocii: război, aventură şi dragoste, iar peliculele erau producţii americane la modă. Tot în 1935, la Cinema Omnia au rulat “Vagaboanda” cu Shirley Temple – copilul minune, în timp ce Cinema Heyman încerca să îi atragă pe orădeni cu Stan şi Bran, dar şi cel mai recent film în care jucau Clark Gable şi Myrna Loy: „Manhattan Melodrama ”. Aveţi trailerul mai jos:

Denumirea cinematografelor pare să fie o oglindă a regimurilor politice cărora orădenii le-au fost martori. Dacă înainte de primul război mondial cinematografele orădene îşi iau numele după cele din Budapesta, în perioada interbelică acestea capată denumiri cu iz franţuzesc. În perioada administraţiei ungare din 1940-1944 revin denumirile maghiare, pentru ca imediat după război şi odată cu instalarea regimului comunist cinematografele să căpăte denumiri asociate clasei muncitoare sau numele unor autori ruşi.

cinematoate

Selecţia filmelor prezentate în cinematografele orădene a fost, de asemenea, afectată de regimurile politice. În perioada interbelică, casa de filme Dorian era distribuitor naţional al firmei Paramount venind în întâmpinarea apetitului pentru film american al orădenilor. În 1947, cinematografele orădene difuzau 43 de filme americane, 36 ruseşti, 17 filme franţuzeşti, 16 maghiare şi 1 film românesc. Ierarhia se inversează însă în anul 1948 când publicul orădean face cunoştinţă cu cinematograful rus, iar locul I este ocupat de filmele ruseşti, 68 la număr, urmate de 14 filme franţuzeşti, 10 cehoslovace şi doar 8 filme americane (după K Arpad, 2007). Dacă „ O floare şi doi grădinari” vă sună familiar este pentru că în anii 80 filmele indiene puteau fi vizionate săptămânal în cinematografele din Oradea, fiind fie pe locul 4, fie pe 5 într-un top dominat de filme româneşti şi americane (selectate atent), ruseşti, franţuzeşti şi chinezeşti.

 

patria
Cinema Patria, Rogerius

cinema

Cinema Crişana

Pentru cinematografele din Oradea, decembrie ‘89 a însemnat finalul unei epoci. Ultimul supravieţuitor, cinematograful Libertatea şi-a închis porţile după ce sala mare (cea cu recordul de 1500 de spectatori într-o zi) a fost transformată în sala Bingo. Puteţi să identificaţi anul dacă încercaţi să vă amintiţi când aţi fost ultima dată la film acolo. Pentru mine a fost „The big fish (2003)”, tanti de la bilete ne-a pescuit de pe stradă, aflată în căutarea celor 5 spectatori necesari pentru ca filmul să ruleze. „ O să vă placă”, ne-a zis. Recunosc, a avut dreptate. Îi mulţumesc pe această cale.

 

Bibliografie
Kupán Árpád, A mozi évszázada Nagyváradon, Editura Partium, Oradea, 2007.
Gh. Gorun, L. Borcea (editori), Istoria Oraşului Oradea, Oradea, 2007.
Liviu Borcea, Memoria caselor, Editura Arca, Oradea, 2003.
Corneliu Crăciun, Viaţa cotidiană în Oradea interbelică, Editura Primus, Oradea 2010