Vernisajul expoziţiei artistului Alexandru Potecă-“The Golden Flat”

Miercuri, 23 martie, ora 18, Galeria Visual Kontakt găzduieşte vernisajul expoziţiei artistului Alexandru Potecă-“The Golden Flat” .

Catalogată drept instalaţie, “The Golden Flat” este o inventariere, mai precis o etnografiere, a tipologiei spaţiului de locuit socialist din anii ‘70, ’80 realizată prin reconstituirea unui apartament de bloc în dimensiuni reale.

Dată fiind natura uzuală, comună a obiectelor prezentate, adjectivul ” golden” asociat cu titlul expoziţiei ne face să ne duce cu gândul la colecţia de “mici comori” ale fiecărui apartament, peştele de pe televizor, obligatoriu aşezat pe un macrameu, sticla goală de Pepsi, păstrată suvenir, pachetul de Kent sau săpunul Amo de pe dulap. În acelaşi timp, este un indicator, uşor ironic, al perioadei istorice surprinse de artist:Epoca de Aur.

Fără să fie o colecţie de kitsch-uri ale epocii comuniste, “The Golden Flat” ne duce înapoi în timp printr-o incursiune într-un spaţiu intim, familiar multora dintre noi, populat cu obiecte ale căror semnificaţii le putem redescoperi.