Documentare pe Corso

Zece filme antrenante despre oameni, viaţă, decizii, sisteme politice, ecologie şi alte subiecte interesante şi actuale vor fi proiectate în aer liber in Oradea in perioada 30 august-4 septembrie. Sub genericul “Documentare pe Corso”, evenimentul organizat de asociaţia “Cultură în Mişcare” şi Casa de Cultură a municipiului Oradea, se va desfasura pe str. Republicii (terasa Lactobar Retro-Bistro), in fiecare seara, cu începere de la ora 21.00. Intrarea la eveniment este libera.

Ce puteti vedea?

1.Bee Moldovan/ Albinele moldovenesti Regie: Valeriu Sova, Sergiu Cumatrenco Moldova, 2010, 57 min.
O familie de albine din Republica Moldova lucrează peste hotarele ţării, la fel ca personajele acestui film, care au pornit în căutarea nectarului la Paris…

2.“Going for Green: Britain’s 2012 Dream”/Documentar comisionat de Foreign and Commonwealth Office al Regatului Marii Britanii/2011/52 min./Marea Britanie

Documentarul tratează subiectul construcţiei Parcului Olimpic din Londra pe baza principiilor de protejare a mediului şi de conservare a resurselor, combinând inovaţia şi creativitatea constructorilor britanici cu proiectul care vizează crearea unui parc de ultimă generaţie.

3.Sunt monumentul meu/Я пам’ятник собі/regie: Dmytro Tiazhlov/ 2009, 58 min./Ucraina

Personajul acestui film, Evgeny Hvatov, are o pasiune ciudată şi o misiune socială importantă. Din copilărie, Hvatov a fost fascinat de cimitire, iar ca adult a construit mai mult de 100 de monumente. Regizorul urmăreşte felul cum Hvatov ridică monumente soldaţilor germani ucişi în lupte, ca semn al reconcilierii şi memorării istoriei.

4.Pe drum/On the road/regie: Maciej Adamek/2005/30 min./Polonia

Regizorul surprinde călătoria unui cumplu de vagabonzi, Josef şi Basia, în căutarea unui cămin. Totodată, filmul relevă lumea lor interioară, visele şi speranţele într-o viaţă mai bună.

5.Călugăriţa/Inokinya/regie: Galina Adamovich/2010/56 min./Belarus

Ce o poate face pe o femeie să „renunţe” la viaţa ei, la familie, la popularitate şi să devină călugăriţă? Irina Denisova este una din personalităţile scenei muzicale din Minsk. După o serie de evenimente, Irina îşi găseşte sensul existenţei în mănăstire, alături de Dumnezeu. Filmul surprinde noua viaţă a Irinei şi unica ei pasiune – muzica.

6.Marcela/regie: Helena Trestikova/2006/62 min./Cehia

Timp de 26 de ani, regizoarea Helena Trestikova a urmărit viaţa Marcelei, o femeie simplă din Cehia. Alături de Marcela, spectatorul trăieşte evenimentele tragice care îi marchează existenţa. După divorţ, moartea fiicei sale Ivanca şi o tentativă de suicid, Marcela îşi regăseşte puterea de a trăi pentru Thomas, fiul său cu nevoi speciale.

7. The Circle – A Portrait of a Demonstration / Cercul-portretul unei demonstraţii Regie: Tereza Reichova
Cehia, 2009, 62 min. 17 noiembrie 2008, Litvinov, Republica Ceha.

Demonstraţia Partidului Muncitorilor este urmată de o antidemonstraţie a populaţiei de etnie romă. În cele din urma, localnicii se alătură demonstranţilor de dreapta împotriva romilor. Regizoarea invită participanţii părţilor implicate să confrunte declaraţiile cu imaginile filmate, în speranţa clarificării adevărului.

8.”Beats of Freedom”/ regie: Leszek Gnoinski, Wojciech Slota/2010/75 min./Polonia
“Beats of Freedom” este o incursiune în istoria muzicii rock din Polonia, din perioada comunistă. Când toate aspectele vieţii erau controlate de regim, muzica rock devine un simbol al libertăţii. Filmul include imagini de la festivalul de muzică rock de la Jarocin, unicul de acest fel din întregul bloc comunist, istoriile muzicienilor polonezi din acea perioadă, dar cel mai important – muzica lor.

9.”Călătoria unui frigider roşu”/”Journey of a red fridge”/regie: Lucian Muntean, Nataša Stanković/2007/52 min./Serbia

Călătoria unui frigider roşu spune extraordinara povestea unui baiat din Nepal, care e nevoit să lucreze pentru a-şi plăti studiile. Hari Rai are 17 ani şi de 3 ani este hamal. El cară diverse lucruri de la o destinaţia la alta. Ultima sa muncă este de a căra un frigider roşu din vârful muntelui până în cel mai apropiat oraş. Regizorul îl însoţeşte pe Hari Rai în această călătorie, descoperind viaţa acestuia, gândurile şi speranţele lui, precum şi peisajele fascinate ale munţilor Himalaya.



10. Despre Apa.Über Wasser.

Ne vedem acolo!

Programul pe zile al proiectiilor poate fi vizionat in imaginea de mai jos:

Mai multe informatii la e-mail: cultura.in.miscare@gmail.com sau tel: 0725-56-66-75