Concert Eugen Gondi [email protected] Cafe

Moszkva Cafe va invita joi,12 iulie, de la ora 20.30 la concertul de jazz al trupei Eugen Gondi Trio. Despre cei trei se pot spune urmatoarele :

Eugen Gondi (n. 1947): conducătorul formației. Baterist, compozitor, pictor și grafician, originar din Timișoara. Cântă cu trioul Paul Weiner Free Jazz (1967-1970), după care este angajat la “Animafilm”, ceea ce nu-la va împiedeca să-și continue activitatea muzicală prin colaborări cu Phoenix, Mircea Florian, Marius Popp, Johnny Răducanu, Cvintetul de jazz București (cu care a ținut concerte cu Art Farmer, Slide Hampton, Aura Urziceanu), Radu Goldiș etc. A participat la festivalurile de la Ploiești, Sibiu, San Sebastian, Přerov (unde obține medalia de argint cu formația Paul Weiner), Ljubljana (cu Cvartetul Dan Mândrilă), Varșovia etc. A înregistrat multe discuri la Electrecord, la Radio și la Televiziune. Actualmente locuiește în Olanda.

Cătălin Milea: saxofonist, născut la București, este absolvent al Universității de Muzică București (2006). A obținut titlul de bachelor la Prins Claus Conservatoire (2010) și cel de master degree la The Hague Royal Conservatory (2012). A câștigat competiția de jazz “Artistry of Dick Oatts and Young Musicians”, a participat la “Dutch Jazz Day”, “The Hague Jazz Festival” și la turneul ”Jazz Immigration“ din România. A fost membru al “European Youth Jazz Orchestra” condusă de Peter Herbolzheimer. Lista muzicienilor cu care a colaborat este deja* considerabilă, numărându-i, printre alții pe: Eric Revis, Tommy Crane, Nasheet Waits, Anthony Pinciotti, Sam Newsome, John Engels, Eugen Gondi, Mircea Tiberian, Cristian Soleanu, Anca Parghel, Johnny Răducanu, Sebastian Burneci, George Dumitriu, Garbis Dedeian, Dinu Simon.

Bambam Rodriguez: basist, născut la Caracas, Venezuela, în 1987. La vârsta de 10 ani este admis la prestigiosul “Conservatorio Simon Bolivar” din Caracas, iar câțiva ani mai târziu se alătură faimoasei “Sistema de Orquestas”, având ocazia să cânte sub baghetele lui Simon Rattle și Gustavo Dudamel. În tot acest timp continuă să joace muzică salsa, afrocubană și venezuelană, cu diverse formații. Și-a obținut titlul de bachelor în Belgia, iar cel de master în Olanda. În Europa a lucrat cu maeștri ai jazzului latin, precum Alfredo Naranjo și Nené Quintero. În prezent stă la New York, unde studiază cu Doug Weiss, Scott Colley, Steve Wilson, John Patitucci, Randy Johnstone, Kevin Hayes și John Abercrombie.